Cât de important este aerul curat într-o încăpere și experiența mea cu mocheta

Un articol plin de sinceritate, cu bune și cu rele, în care o să vă povestesc o experiență recentă. Am fost inactivă aici, dar am un motiv bine întemeiat. Înainte să vă povestesc toată “aventura” mea, ce mai faceți? Cum e la voi în cameră? Aveți parte de mult aer curat?

Ei bine, la noi acasă am avut o mică problemă (zic eu mică, dar nu a fost chiar așa). De ceva timp simțeam un miros persistent în apartament, dar nu unul plăcut. Lăsam geamurile deschise ore în șir sperând că e doar un miros neplăcut care va dispărea imediat ce aerul relativ curat de afară va intra în casă și ne vom bucura de prospețime. Ei, cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, nu prea am avut noroc și mirosul nu a dispărut. Am căutat tot felul de explicații pe internet, am cumpărat dezumidificatoare (care, da, aduna ceva apă, dar sinceră să fiu, sunt destul de scumpe și nu știu dacă își merită banii, mai ales pe timp de vară), am făcut curățenie iar și iar în toată casa căutând răspunsul la întrebarea ,,De unde vine acest miros?”.

Ghiciți voi sau vă spun eu?

Răspunsul era chiar sub nasul nostru, la propriu și la figurat. Prin luna Octombrie am luat o decizie nu tocmai bună și am pus mochetă atât în dormitor cât și în sufragerie. Noi locuim la parterul unui bloc cu 4 etaje și era destul de rece pe jos, în special în anotimpurile friguroase și am sperat că mocheta va rezolva această problemă. Toate bune și frumoase, am măsurat perfect camerele, am scos mobila, am pus mocheta, mobila la loc și așa mai departe. Drăguțel, nu zic că nu, cald a ținut, era ușor de întreținut pentru că se aspira foarte ușor până când ne-am lovit de problema despre care vă spuneam.

Intr-o perioadă chiar aveam impresia că nu mai miroase la fel și am rezolvat situația cu o perie bună și niște Biocarpet (plus câteva ore de frecat mocheta, dar asta e partea a doua). Mirosea frumos iar aerul din casă se schimbase complet, mai ales că am dat și cu dezinfectant pentru suprafețe multiple, inclusiv pentru țesături. Vă dați seama ce fericită eram când am terminat, nu?

Minunile nu durează prea mult… Nu vă puteți imagina cum mirosea și ce a ieșit din ea când am spălat-o. Era logic că va trebui să o scoatem și așa am și făcut. Pe lângă această schimbare, am mai făcut eu niște mutări în ceea ce privește mobila și apoi am avut o idee pe care o consider super bună. Eu și soțul meu ne-am hotărât să dăm cu lac parchetul (este vorba despre parchet vechi) pentru a schimba aspectul și mirosul.

Am muncit câte o zi pentru fiecare cameră, dar a ieșit de o mie de ori mai frumos față de cum era înainte. Am scăpat de mirosul neplăcut, am reorganizat totul și avem și un parchet mai arătos. Win, win, win!

Vă recomand din tot sufletul, dacă aveți parchet ca al meu și nu vă mai place cum arată (!!! eu stau în chirie), da-ți-l cu un lac mai închis la culoare și ați rezolvat problema.

Referitor la aerul curat, acum este cu totul altceva. Cred că parchetul ,,respiră” mai bine fără mochetă și pot reîmprospăta mirosul spălând pe jos zilnic. Totuși, aș încerca ceva mai modern pentru a purifica aerul. Am văzut pe Lavan sterilizatoare cu lampă UVC care chiar distrug tot, de la bacterii până la viruși. Lampa UV dezinfectantă acționează asupra DNA-ului microorganismelor, distruge structurile DNA/RNA și face să-și piardă funcția de reproducere și de replicare, pentru a atinge scopul sterilizării.

Cred că v-ați dat seama cât de important este pentru mine aerul curat, sunt în stare de orice. :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s