Este sau nu necesar un scăunel de masă pentru bebeluși?

Mie mi se pare că scăunelele pentru masă sunt unele dintre cele mai utile lucruri inventate pentru confortul bebelușilor, dar și al mămicilor. Câteodată mă gândesc cât de greu le era mămicilor de acum sute de ani în urmă să își crească copilașii fără facilitățile de acum, fără scutece de unică folosință, șervețele umede sau lucruri precum scăunelele de masă sau premergătoare. Sunt tare fericită că am parte de tot confortul din lume și că îi pot oferi bebelinei mele ce e mai bun.

Scăunel de masa Lionelo Linn Plus

V-am mai spus eu că am început diversificarea puțin mai devreme și că bebe a refuzat laptele praf drept completare a laptelui matern. La patru luni și câteva zile am avut prima masă, adică câteva vârfuri de linguriță de piure de morcov care nu a fost chiar pe gustul Dariei. Era amuzant să experimentăm gusturi noi, dar partea grea era că cineva trebuia să o țină și cineva să o hrănească. Și acum îmi vine să râd când îmi amintesc că o puneam pe fotoliul ei de pluș și îi dadeam să pape, încercând să o hrănesc singură, dar Daria murdărea bietul fotoliu și tot ce mai găsea în jur.

Pe la șase luni ne-a venit minunata idee de a începe să folosim un scăunel pentru masă, mai exact Lionelo Linn Plus . Nu vă puteți imagina cât de util este, ocupă puțin spațiu și este foarte stabil. Noi i-am găsit repede un loc într-un colțișor și stă perfect acolo. Șezutul scăunelului este moale, pozițiile sunt reglabile în funcție de înălțimea mesei și tăvița este detașabilă. Se curăță ușor, eu pulverizez dezinfectant pentru suprafețe destinat și obiectelor pentru bebeluși și apoi șterg. Este ușor de pliat și, mai mult decât atât, foarte sigur pentru bebeluși din mai multe puncte de vedere. Centurile de siguranță cu prindere în cinci puncte fac în așa fel încât hrănitul bebelușului să fie mai simplu și mai rapid, iar bebe să fie în siguaranță. Eu câteodată nu îi mai pun centurile pentru că oricum este protejată de tăvița de susținere.

Pe tăviță avem și suport pentru cănița cu apă, dar Daria mereu o dă jos de acolo, așa că evit să îi las lucruri la îndemână. Îi place mult să se joace cu tot ce vede sau să bage în guriță (cred că asta este plăcerea bebelușilor). Pur și simplu pregătesc mâncărica, o pun pe ea în scăunel și abia apoi aduc castronelul și lingurița. Încerc să o învăț să fie cât mai cuminte în timpul mesei, fără televizor sau telefon, chiar dacă ea e destul de nerăbdătoare. Numai cât aude blenderul pornit și deja știe că va începe momentul ei preferat, adică masa.

Acum nu știu cât de important îl considerați voi, dar eu tare i-am dus dorul în concediu. Multe terase/localuri nu au scăunele pentru bebeluși, ori dacă au nu arată prea bine, probabil știți și voi despre ce vorbesc. Am avut noroc că am avut căruciorul la noi și o hrăneam așa, dar nu era același lucru. Singurul restaurant care ne-a pus la dispoziție un scăunel avea terasa la etaj și nu puteam urca cu căruciorul, dar totuși, scăunelul nu avea tăbliță și nu mi se părea așa sigur. Abia așteptam să ajungem acasă și să luăm masa așa cum ne-am obișnuit, cu Daria în scăunelul ei confortabil și sigur.

Sunt curioasă ce părere aveți voi, dar și cum sunt bebelușii voștri când vine vorba de masă. Îmi puteți spune aici, în comentarii, sau pe rețelele de socializare.

Dacă v-a plăcut acest articol, mă puteți ajuta cu o distribuire (fie către o mămică, fie pe Facebook etc.)

Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s